România are doar două supertomografe

Nov 21, 2010

Investigaţia PET/CT poate fi realizată gratuit de românii care se înscriu în programul Ministerului Sănătăţii. În luna octombrie s-au modificat criteriile de eligibilitate pentru subvenţionarea de către stat a metodei de diagnostic PET/CT, numărul indicaţiilor fiind mai mare.

Până în luna octombrie, lista afecţiunilor pentru care Ministerul Sănătăţii acoperea costul PET/CT-ului, prin Subprogramul de monitorizare activă a terapiilor specifice oncologice, era destul de scurtă şi de restrictivă. Astfel, beneficiau gratuit de această investigaţie doar bolnavii cu neoplazii ale capului şi ale gâtului, cu cancer pulmonar, colorectal, mamar, de col uterin, cu limfoame şi copiii cu limfom, cu sarcoame sau cu neuroblastom.

„Cel mai frecvent, la Centrul PET/CT din Oradea au sosit pacienţi cu melanom malign, afecţiune care nu a fost inclusă pe lista Ministerului Sănătăţii. Tot în număr mare au sosit bolnavi de cancer mamar, doar în număr mic încadrându-se în examinările susţinute de stat, pentru că indicaţiile erau limitate, chiar şi în cazul acestui tip de cancer", precizează Molnar Katalin, purtătorul de cuvânt al Centrului Pozitron-Diagnosztica din Oradea.

20 de afecţiuni pe noua listă
După o evaluare a cererii mari de investigaţii PET/CT în vederea monitorizării stării de sănătate a bolnavilor de cancer care au beneficiat de tratament, Ministerul Sănătăţii a decis extinderea listei la 20 de recomandări pentru diagnosticul gratuit.

Astfel, pe noua listă, pe lângă indicaţiile vechi, se regăsesc şi melanomul malign, neoplasmul esofagian, gastric, uterin, de pancreas, de ovar, cancerul tiroidian, tumori ale celulelor germinale, osteosarcomul, sarcomul Ewing, tumorile gastrointestinale stromale (GIST) şi cele neuroendocrine. În plus, noile prevederi indică şi localizarea carcinoamelor oculte la pacienţii cu metastază pentru realizarea gratuită a PET/CT-ului.

Comisia se întâlneşte o dată pe lună
„Pentru a putea beneficia de gratuitate la evaluarea cu ajutorul PET/CT-ului, este important ca dosarul complet, cu referatul de justificare efectuat de medicul curant oncolog, să fie depus la Casa de Asigurări de Sănătate de care aparţine bolnavul în prima săptămână a lunii", recomandă Molnar Katalin.

Explicaţia este că dosarul este trimis apoi la Comisia PET/CT, care se întruneşte o singură dată pe lună, în jurul datei de 19, pentru a evalua dosarele. După obţinerea aprobării, pacientul se programează la unul dintre cele două centre unde este posibilă investigaţia.

Există însă o serie de atenţionări de care bolnavii trebuie să ţină cont. Astfel, în primul rând, trebuie ca investigaţia să nu se realizeze mai devreme de opt săptămâni de la o intervenţie chirurgicală sau de la finalizarea şedinţelor de radioterapie ori mai devreme de o lună după încheierea chimioterapiei injectabile.
În plus, este important de ştiut că persoanele care suferă de diabet trebuie să fie într-o perioadă de echilibru metabolic pentru a realiza analiza, iar PET/CT-ul este contraindicat gravidelor şi persoanelor cu claustrofobie sau cu alergie la substanţele de contrast iodate.

Are şi alte indicaţii
În cadrul Programului Ministerului Sănătăţii, beneficiază de gratuitate la efectuarea investigaţiei cu PET/CT doar pacienţii oncologici, însă această metodă de diagnostic are şi alte indicaţii, printre care afecţiunile neuro-psihice (de exemplu, epilepsia) şi bolile cardiologice.

Persoanele cărora li se recomandă PET/CT-ul şi nu se încadrează în indicaţiile Ministerului Sănătăţii trebuie să plătească aproximativ 1.000 de euro.

În ţară, din 2008
Tehnologia de ultimă generaţie pentru vizualizarea detaliată a tuturor organelor şi ţesuturilor corpului PET/CT a început să fie utilizată în 2001 la Spitalul Universitar din Zürich. La noi în ţară, primul aparat a fost instalat în mai 2008, la Centrul de Diagnostic şi Tratament Euromedic Fundeni din Bucureşti şi, la scurt timp a fost instalat un al doilea la primul Centru PET/CT din România, Pozitron-Diagnosztica din Oradea. 


Examinările noastre
Examinarea PET/CT

FDG-PET este o tehnică de medicină nucleară care oferă informații tridimensionale cu privire la rata metabolismului glucozei în organism. Detalii...

Examinarea CT

CT este net superioară examinărilor radiologice clasice pentru că oferă imagini de secțiune prin corpul uman Detalii...

Ecografie

În Centrul nostru dispunem de aparatura ecografică de ultima generație, scopul nostru fiind de a asigura pacientului un diagnostic rapid și real. Detalii...

News
Informații